Oamenii lui Prigojin se îndreaptă spre Moscova/ Elicoptere militare și un avion rusesc, doborâte de trupele Wagner

Oamenii lui Prigojin se îndreaptă spre Moscova/ Elicoptere militare și un avion rusesc, doborâte de trupele Wagner

Evgheni Prigojin a lansat o declarație de război față de Ministerul Apărării de la Moscova, iar mercenarii Wagner au preluat controlul orașului Rostov pe Don   și se îndreaptă spre Moscova.

Armata rusă desfăşoară operaţiuni de "luptă" în regiunea Voronej, frontalieră cu Ucraina şi situată la circa 600 km sud de Moscova, au anunţat autorităţile locale, în plină revoltă armată a grupului de mercenari Wagner, relatează AFP.

"În cadrul operaţiunii antiteroriste pe teritoriul regiunii Voronej, forţele armate ale Federaţiei Ruse întreprind acţiuni operaţionale şi de luptă necesare", a postat pe Twitter guvernatorul regional, Aleksandr Gussev.

Voronej se află aproximativ la jumătatea drumului între Moscova şi oraşul Rostov-pe-Don, unde Wagner a revendicat ocuparea instalaţiilor militare sâmbătă dimineaţă.

Anterior în cursul zilei de sâmbătă, o sursă rusă din domeniul securităţii a declarat pentru Reuters că luptători Wagner au preluat controlul asupra instalaţiilor din oraşul Voronej. Agenţia de ştiri britanică a precizat că nu a putut verifica independent informaţia.

Totodată, pe rețelele sociale au apărut imagini - încă neconfirmate oficial de Moscova - cu cel puțin trei elicoptere de atac rusești doborâte deasupra spațiului aerian rus, chiar de către mercenarii Wagner.

 

Comenteaza