Niciun caz nou de contaminare cu COVID-19 în China, anunţă rapoartele oficiale

Niciun caz nou de contaminare cu COVID-19 în China, anunţă rapoartele oficiale
| Foto: Reuters - Aly Song

China nu a raportat sâmbătă niciun caz nou de contaminare cu COVID-19, pentru prima dată de când ţara a început să publice date despre pandemie, în ianuarie, scrie AFP.

Boala şi-a făcut apariţia la sfârşitul lui 2019 în oraşul Wuhan (centru), dar contagiunea a fost practic oprită în ţară, ultimul bilanţ anunţând circa 83.000 de cazuri de contaminare, dintre care 4.634 mortale.

De atunci, pandemia s-a răspândit pe întreg globul, contaminând peste 5 milioane de persoane, dintre care, pentru mai mult de 335.000 de oameni, virusul a fost fatal.

"Am obţinut o reuşită strategică majoră în răspunsul nostru la COVID-19", a declarat vineri prim-ministrul chinez Li Keqiang în deschiderea sesiunea plenare a parlamentului de la Beijing, Adunarea Naţională Populară. În faţa a circa 3.000 de deputaţi putând măşti, premierul a subliniat "sarcina imensă" rămasă de îndeplinit în faţa consecinţelor economice ale pandemiei.

Administraţia Trump acuză autorităţile chineze că au întârziat în declanşarea alertei mondiale cu privire la pandemie şi că au disimulat amploarea acesteia.

Beijingul a dezminţit cu vehemenţă acuzaţiile de disimulare, subliniind că a împărtăşit la timp informaţiile sale despre pandemie cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi celelalte ţări.

Comenteaza