Rusia a tăiat oficial accesul la Instagram de la miezul nopţii. Meta e anchetată pentru extremism

Rusia a tăiat oficial accesul la Instagram de la miezul nopţii. Meta e anchetată pentru extremism

Rusia a demarat procesul pentru a interzice Instagram și WhatsApp încă de vineri, relatează The Guardian. Instagram a fost oprit deja încă de la miezul nopții. 

Platforma Instagram a fost oprită în Rusia din această noapte. Blocarea platformei în Rusia ar  afecta aproape 80 de milioane de utilizatori. Agenția de presă rusă de stat Ria Novosti relatează că Parchetul General a cerut această măsură.

Ruşii nu vor mai avea acces la Instagram începând din noaptea de 13 spre 14 martie. Săptămâna trecută, proprietarul platformei de socializare, Meta Platforms, a declarat că le va permite utilizatorilor reţelelor sociale din Ucraina să posteze mesaje precum de instigare împotriva poporului rus.

Meta, care deţine şi Facebook, a declarat vineri că schimbarea temporară a politicii sale privind discursul instigator la ură s-a aplicat doar Ucrainei, ca urmare a invaziei Rusiei din 24 februarie.

Printr-un email primit de la autoritatea de reglementare a comunicaţiilor de stat Roskomnadzor, cetăţenilor din Rusia li s-a recomandat să-şi mute fotografiile şi videoclipurile de pe Instagram şi i-a încurajat să treacă la ”platformele de internet competitive” ale Rusiei.

„Trebuie să asigurăm sănătatea psihologică a cetăţenilor, în special a copiilor şi adolescenţilor, pentru a-i proteja de hărţuirea şi insultele online”, a arătat Roskomnadzor, explicând decizia de a închide platforma, a transmis hotnews.ro

Comenteaza