Donald Trump anunţă deportări masive din SUA dacă va ajunge la Casa Albă
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Ian 2024, 09:48
- Stiri Externe
- Ascultă știrea

La doar o jumătate de oră de la începerea votului, fostul preşedinte al SUA, Donald Trump a câștigat primarele republicane din Iowa.
Donald Trump e în cărţi pentru cursa la Casa Albă. Acesta a câştigat luni seara primarele republicane din Iowa, au anunţat media americane, potrivit digi24.ro. S-a întâmplat după doar o jumătate de oră de la începerea votului, ceea ce arată valul de susţinere de care se bucură fostul preşedinte.
Doland Trump şi-a consolidat astfel statutul de favorit al dreptei la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, deşi a fost de patru ori acuzat penal până acum, lucru care pare să nu îi afecteze pe votanţii acestuia.
În discursul victoriei, mogulul de 77 de ani și-a repetat prioritățile în cazul în care va reveni la Casa Albă pentru al doilea mandat: va crește exploatarea petrolului și va opri imigrația.
"Vom fora imediat! Vom sigila granița. Pentru că acum avem o invazie de milioane și milioane de oameni care vin în țara noastră. E un lucru foarte rău. Vin din închisori. Vin de peste tot, din țări de care cei mai mulți oameni nici n-au auzit.
Vin din instituții de boli mintale, de la azile de nebuni, pe care ei le golesc în țara noastră. Sunt și teroriști, vin mulți teroriști. Va trebui să deportăm într-un ritm cum nu s-a mai văzut de pe vremea lui Eisenhower", a declarat Donald Trump.