Foto Din clubul de noapte, la război! 219 ucraineni au primit ordin de încorporare când petreceau în cluburile din Kiev

Polițiștii din ucraina au efectuat raiduri de noapte în cluburile din Kiev. Scopul acestora a fost verificarea respectării de către cetățeni a restricțiilor impuse de regulamentele militare și de a preveni încălcarea legii marțiale în timpul orelor de stingere.

În timpul raidurilor din weekend, poliția de la Kiev a verificat 420 de locații și au descoperit două cluburi de noapte care au încălcat legea marțială, respectiv restricțiile de funcționare pe timpul nopții, conform Direcției Principale a Poliției Naționale din Kiev, transmite Alephnews care citează kyiv.npu.gov.ua.

Au fost identificate 413 persoane care au încălcat legea marțială. Dintre acestea, 219 bărbați au primit citații de încorporare în forțele armate. Șeful poliției capitalei Ivan Vyhivsky a raportat că în weekend, polițiștii au efectuat verificări la 420 de unități:

„În condițiile legii marțiale, cetățenii trebuie să respecte starea de asediu. De exemplu, ofițerii de poliție din Kiev, împreună cu comisarii militari, patrulează noaptea pe străzile, piețele și parcurile orașului, iar atenția se concentrează pe inspectarea clădirilor cluburilor de noapte.

Dintre cele inspectate, două unități erau deschise pe timp de noapte și au fost depistate 413 persoane care încălcau legea marțială. Printre acești cetățeni, comisarul a verificat bărbații apți de recrutare. Drept urmare, 219 bărbați au fost trimiși la biroul de înregistrare și înrolare militară cu citații”. 

Cu aceeași ocazie, poliția din Kyiv a mai întocmit și 73 de procese-verbale pentru consum de alcool în locuri nepermise, 173 pentru huliganism, 185 pentru nesupunere rău-intenționată la ordine sau somații ale poliției.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

Comenteaza
loading...