Cresc tensiunile între liderii lumii. Putin vrea să participe la summitul G20 / Invitație și pentru Zelenski

Cresc tensiunile între liderii lumii. Putin vrea să participe la summitul G20 / Invitație și pentru Zelenski
| Foto: Profimedia Images

Vladimir Putin intenţionează să participe la summitul G20 din Indonezia din noiembrie, a declarat luni un consilier al preşedintelui rus.

În ciuda faptului că a lansat o invazie brutală la scară largă în Ucraina, Putin a fost invitat la reuniunea principalelor economii dezvoltate şi emergente ale lumii de către preşedintele indonezian Joko Widodo, relatează Politico.

Participarea lui Putin - fie în persoană, fie prin intermediul unei legături video - este "avută în vedere" la reuniune, a declarat consilierul Yury Ushakov, potrivit Interfax.

"Sper că pandemia va permite ca acest eveniment să aibă loc în persoană", a adăugat el.

În prezent, nu există un consens în rândul liderilor occidentali cu privire la posibilitatea de a boicota G20 din cauza implicării Rusiei. Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că încă nu a decis dacă va merge la summit în contextul în care va participa şi Putin.

Într-un interviu pentru ZDF, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, de asemenea, că: "Trebuie să ne gândim foarte bine dacă nu cumva paralizăm întregul G20; eu nu susţin acest lucru. După părerea mea, G20 este prea important, de asemenea pentru ţările în curs de dezvoltare, pentru ţările emergente, ca să lăsăm acest organism să fie spart de Putin".

În încercarea de a promova compromisul, preşedintele indonezian l-a invitat şi pe preşedintele ucrainean Zelenski, deşi Ucraina nu este o ţară membră a G20.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

Comenteaza
loading...