Cine este omul din spatele discursurilor președintelui Zelenski: „Un colecționar de idei și emoții”

Cine este omul din spatele discursurilor președintelui Zelenski: „Un colecționar de idei și emoții”
| Foto: digi24.ro

Discursurile președintelui Ucrainean Volodimir Zelenski au stârnit emoție de-a lungul celor 53 de zile de război.

Dmitro Litvin este un fost jurnalist și analist politic în vârstă de 38 de ani, cu nici 200 de urmăritori pe Twitter. El este cel care scrie discursurile lui Zelenski.

„Președintele știe întotdeauna ce vrea să spună și cum vrea să spună. În discursuri, emoțiile sunt cele mai importante. Și, desigur, președintele este autorul emoțiilor și al logicii cuvintelor”, a explicat el.

Litvin spune că și alți lideri mondiali „ar putea să învețe cum să facă” acest lucru.

Litvin și colegii lui din echipa președintelui ucrainean locuiesc și lucrează la Bankova, sediul președinției, încă din primele zile ale invaziei. Serghei Leșcenko, un alt fost jurnalist devenit consilier Zelenski din timpul războiului, spune că Litvin este un fel de asistent literar și artistic: „El adună ideile președintelui în fiecare zi. Este un colecționar de idei și emoții.”

Litvin a fost analist politic în favoarea Slujitorului Poporului, partidul politic al lui Zelenski, și un adversar acerb al lui Petro Poroșenko, predecesorul lui Zelenski la președinție.

La începutul războiului, Litvin a postat pe Facebook mai multe mesaje dure despre președintele rus Vladimir Putin.

„Imaginația lui este slabă, așa că întotdeauna imită ceva... Trebuie să înțelegem că realitatea obiectivă nu îl controlează pe Putin. Sancțiunile occidentale nu îl vor afecta. El caută izolarea.” Scopul implacabil al lui Putin este să schimbe statul și „realitatea politică” a Ucrainei, a scris el.

Metoda lui Litvin funcționează. Sondajele arată că 95% dintre ucraineni cred că țara lor poate respinge invazia Rusiei, în ciuda inferiorității numerice a trupelor Kievului. Iar 78% cred că Ucraina merge în direcția corectă. Popularitatea lui Zelenski a crescut vertiginos.

Orisia Lutsevici, analistă a tink-tankului Chatham House, spune că cheia succesului lui Zelenski este cariera lui de actor și comedian. Telespectatorii erau obișnuiți să-l vadă în diferite roluri la televizor și, prin urmare, l-au putut accepta drept „comandant suprem în tricou”, ceea ce politicienii mai convenționali nu ar fi reușit.

„Este un om de stat modern care a venit din industria divertismentului. E în elementul său. Oamenii din jurul lui înțeleg puterea narațiunii în timpul unui război. După ororile de la Bucha, este important să avem o poveste motivațională. Scufundarea crucișătorului „Moscova” este un simbol puternic”, a explicat ea.

Mulți dintre consilierii lui Zelenski vin din televiziune și au lucrat cu el la Kvartal-95, studioul său de producție. Încercările lor de a câștiga sprijin global sunt ajutate de natura clară a invaziei Rusiei, în care Ucraina este victima și uptă pentru supraviețuire.

Discursurile sunt întotdeauna adaptate publicului cărora li se adresează. Când a vorbit în fața Camerei Comunelor din Marea Britanie, în ziua a 13-a a invaziei, Zelenski a comparat lupta Ucrainei împotriva Rusiei cu cea a Marii Britanii împotriva lui Hitler.

„Ne vom lupta până la capăt, pe mare, în aer. Vom continua să luptăm pentru pământul nostru, indiferent de costuri... Ne vom lupta în păduri, pe câmpuri, pe țărmuri, pe străzi”, a spus el, potrivit digi24.ro.

Comenteaza