Ce medicamente sunt interzise în Grecia. Riști să faci închisoare dacă le ai în bagaj

Ce medicamente sunt interzise în Grecia. Riști să faci închisoare dacă le ai în bagaj

Grecia este în lista celor mai alese destinații de vacanță, nu doar pentru români, cât și pentru turiștii din alte colțuri ale lumii.

Recent, însă, țara și-a schimbat legile în privința medicamentelor pe care oamenii le transportă cu ei în vacanță, în eventualitatea oricărei probleme de sănătate care poate apărea. 

Potrivit informațiilor oferite de un site de turism, în Grecia este interzis să ai în bagaje medicamente care conțin codeină. De asemenea, nu sunt permise nici pastilele sau siropurile pentru copii care conțin această substanță. Cei care încalcă această regulă se pot alege cu amenzi usturătoare sau chiar privare de libertate, scrie realitatea.net.

O altă regulă îi atenționează pe turiști cu privire la faptul că persoanele decedate în Grecia pot fi, vreme de 3 sau 5 ani, înmormântate în cimitirele de acolo. După ce trece acest interval de timp, statul exhumează cadavrele. Pentru persoanele care vor să obțină un loc de veci, suma de bani pe care trebuie să o plătească este de 150.000 de euro.

Comenteaza