Avertisment transmis de Zelenski la summitul NATO: „Rusia nu se va opri aici. Urmează alte țări”

Avertisment transmis de Zelenski la summitul NATO: „Rusia nu se va opri aici. Urmează alte țări”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a spus miercuri liderilor NATO că ţara sa are nevoie de arme mai avansate şi de bani pentru a se apăra împotriva Rusiei, avertizând că ambiţiile Moscovei nu se opresc la Ucraina.

Zelenski a estimat costul lunar al apărării Ucrainei împotriva invaziei Rusiei la aproximativ 5 miliarde de dolari.

"Acesta nu este un război purtat de Rusia doar împotriva Ucrainei. Acesta este un război pentru dreptul de a dicta condiţiile în Europa, pentru cum va fi viitoarea ordine mondială", a declarat el într-un discurs virtual la un summit al alianţei occidentale de apărare de la Madrid, potirvit Reuters.

"De aceea, este absolut necesar să sprijinim Ucraina, chiar şi acum, cu arme, finanţe şi sancţiuni politice împotriva Rusiei, ceea ce va opri capacitatea acesteia de a plăti pentru război". Zelenski a declarat că Ucraina are nevoie de sisteme moderne de rachete şi de apărare aeriană pentru a contracara artileria rusă. "Furnizându-le nouă, puteţi rupe complet tacticile Rusiei de a distruge oraşe şi de a teroriza civilii", a spus el.

Zelenski a declarat că Rusia nu vrea să se oprească la cucerirea unor zone din sudul Ucrainei sau din regiunea Donbas din estul Ucrainei, unde se duc cele mai grele bătălii ale războiului. "Vrea să absoarbă oraş după oraş în Europa, pe care conducerea rusă le consideră proprietatea sa şi nu state independente. Acesta este adevăratul obiectiv al Rusiei", a spus el. "Întrebarea este: ce ţară urmează pentru Rusia? Moldova? Statele baltice? Polonia? Răspunsul este: toate".

El a spus că NATO adaptează o nouă strategie pe 10 ani care este "în primul rând o strategie pentru securitatea societăţilor voastre, a statelor voastre", în timp ce Ucraina a suferit "rachete de croazieră, tortură, uciderea copiilor, violul femeilor".

"Sprijinul financiar pentru Ucraina nu este acum mai puţin important decât ajutorul cu arme", a spus el. "Avem nevoie de aproximativ 5 miliarde de dolari pe lună - şi acesta este un lucru fundamental. Este exact ceea ce este necesar pentru apărare, pentru securitate."

Comenteaza