Vreme vitregă la Cluj. Polei pe unele drumuri din județ

Vreme vitregă la Cluj. Polei pe unele drumuri din județ
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de marți, pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier.

Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, în urma precipitațiilor sub formă de lapoviță și a căderilor de zăpadă în cantități relativ reduse, precum și a temperaturilor sub zero grade Celsius înregistrate în cursul nopții, o serie de drumuri judeţene au fost afectate de fenomenul de polei.

În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de luni, 15 martie a.c., s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 41 de drumuri sau sectoare de drumuri judeţene situate pe raza zonelor Huedin, Gilău şi Gherla. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 11 utilaje. Tot în aceste zone, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat pe 38 de drumuri sau sectoare de drumuri judeţene, cu 17 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate de 12 tone de material antiderapant.

De asemenea, pe drumurile judeţene situate în zona Turda şi în zona de munte, în cursul zilei de luni, 15 martie a.c., s-a intervenit pe 3 drumuri judeţene, cu 2 utilaje. În cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 17 drumuri judeţene, cu 10 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 280 de tone de material antiderapant.

Pe drumurile judeţene situate în zona Dej, atât în cursul zilei de ieri, cât și în cursul nopții și al acestei dimineți, starea drumurilor nu a impus nicio intervenție. În continuare, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate.

Comenteaza