Vor sau nu vor clujenii transport public pe timp de noapte?

Vor sau nu vor clujenii transport public pe timp de noapte?
Consilierul local liberal Ioan Bîldea a publicat marţi rezultatele sondajului privind introducerea transportului public pe timp de noapte, lansat pe reţeaua de socializare Facebook.

În cele aproape trei săptămâni de desfăşurare, chestionarul a captat atenţia unui număr de 8.125 de persoane, dintre care 93,5%, adică 7.598, au fost de partea propunerii lui Bîldea, abia 527 dezaprobând-o. 

55,6% din respondenţi consideră că autobuzele care circulă pe timp de noapte ar trebui să plece din capătul liniei din 30 în 30 de minute, iar cel mai dorit traseu este cel care face legătura între cartierele Mănăştur şi Mărăşti, acesta fiind votat de 6.191 de persoane. În acelaşi timp, 3.498 de clujeni vor introducerea unor curse pe ruta Zorilor-Gară, în timp ce 3.069 vor şi pe traseul Grigorescu-Gheorgheni. 

În ceea ce priveşte ora până la care ar trebui să circule mijloacele de transport în comun, 3.468 dintre respondenţi, adică 45.6%, sunt de părere că acestea ar trebui să fie pe trasee până la 05:00, ora la care începe programul de zi. 

Întrebaţi de ce nu cred că transportul public pe timp de noapte ar fi util, 353 de clujeni au răspuns că nu consideră că ar fi suficienţi potenţiali călători, în timp ce alţi 271 văd operarea pe timp de noapte ca pe un cost inutil pentru CTP.

Se vrea un proiect pilot

În urma rezultatelor obţinute, consilierul local a solicitat Companiei de Transport Public inițierea unui proiect pilot prin care să se găsească soluțiile cele mai bune referitoare la implementarea acestei propuneri. 

"Dacă ani la rând s-a refuzat mereu ideea de transport în comun nocturn pe motiv că nu este încă momentul, consider că acum este oportună elaborarea unei soluții care să cuprindă câteva mijloace de transport în comun care să circule noaptea pe rutele importante ale orașului. Pentru a verifica personal oportunitatea unei astfel de propuneri, am lansat un chestionar online referitor la acest subiect, prin care am încercat să aflu care este părerea clujenilor. În doar două săptămâni, am obținut peste 8.100 de răspunsuri, din care peste 7.500 au fost în favoarea unei astfel de inițiative și doar puțin peste 500 de păreri au fost exprimate împotrivă.

La ora actuală, există o singură linie numită nocturnă, linia 25N, pe care mijloacele de transport în comun circulă doar până la ora 0:30. Deci cu o oră și 30 de minute peste programul „de zi" al tuturor mijloacelor de transport în comun. În rest, doar la sărbători mari sau evenimente deosebite, mai avem program extins în noapte pentru transportul în comun. Prea puțin!
Într-un oraș aflat în expansiune, care deține titlul de Capitală Europeană a Tineretului și dorește să devină și Capitală Culturală Europeană, introducerea unei soluții de transport public în comun și pe timpul nopții nu ar trebui să fie o problemă.

Legat de argumentul rentabilității, pentru a putea calcula acest aspect, cred că este nevoie de un proiect pilot din care să rezulte ce rute ar fi mai rentabile, în ce interval orar și cu ce frecvență ar trebui operate liniile de noapte. Sunt linii și pe timp de zi pe care, deși nu se circulă cu grad mare de încărcare, Compania de Transport Public le operează în continuare, datorită faptului că acestea satisfac nevoile publicului și CTP este o companie de interes public.

În urma popularizări acestui chestionar online, pe internet am găsit inclusiv o soluție prezentată de către Asociația „Metrou Ușor", pe care o puteți consulta și dumneavoastră la următoarea adresă web: http://portal.metrouusor.com/transport-noapte-cluj/. Soluția aceasta se concentrează în jurul ideii de rute nocturne radiale cu punct central de interconectare în Piața Mihai Viteazu.

Vă rog așadar să analizați posibilele soluții și să dispuneți implementarea uneia dintre acestea pentru introducerea transportului în comun nocturn în Cluj-Napoca", arată Bîldea în solicitarea trimisă. 

Conducerea CTP a promis încă de la introducerea liniei 25 cu orar prelungit că va monitoriza traficul de noapte, pentru a vedea dacă se justifică sau nu o mărire a capacităţii de transport pe timp de noapte.

Comenteaza