Cei care doresc să-şi petreacă timpul liber într-un mod special pot alege în următoarele zile variante de “evadare” din rutina cotidiană: îi aşteaptă seri de karaoke, concertul unui violonist reputat, dar şi înscrieri în proiecte creative.
Clubul 30 Plus va găzdui mâine, de la ora 22.00, o seară de karaoke. în cadrul petrecerii va fi organizată şi o tombolă unde participanţii pot câştiga 100 de lei. O seară muzicală, însă de altă factură, propune Casa de Cultură a Studenţilor. Mâine, de la ora 19.00, la sediul instituţiei va avea loc un concert extraordinar al Orchestrei Cununa Transilvană.
Invitatul special al evenimentului este maestrul violonist Sherban Lupu, profesor la Universitatea Illinois, SUA. Concertul va reuni melodii din repertoriul lui Alexandru Ţitruş, iar intrarea este liberă. Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Judeţean Cluj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj şi Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca.
Cei care vor să contribuie la felul în care arată oraşul pot să conceapă proiecte în cadrul programului “Fiecare parc are povestea lui”, care va fi lansat astăzi, la ora 11.00, la Primăria Cluj-Napoca. Prin programul dezvoltat de Fundaţia Comunitară Cluj, cu sprijinul companiei Provident Financial Romania, clujenii sunt încurajaţi să propună proiecte de reamenajare creativă a unor spaţii urbane (parcuri, spaţii de joacă, etc.), iar cel mai bun proiect va fi susţinut cu o sumă de până la 6.500 de lei.
Artiştii îşi pot înscrie creaţiile la preselecţia Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est. Doritorii pot să trimită producţiile până în 11 iulie, iar regulamentul festivalului şi formularul de înscriere se găsesc pe site-ul oficial www.animest.ro. Cea de-a cincea ediţie Anim’est va avea loc în perioada 8-17 octombrie 2010 la Bucureşti şi va beneficia, pentru al patrulea an consecutiv, de o ediţie specială la Cluj-Napoca, în intervalul 22-24 octombrie.
Cursuri intensive de franceză
Doritorii se pot înscrie în aceste zile la cursurile intensive de limbă franceză organizate de Centrul Cultural Francez din Cluj-Napoca. Persoanele interesate au posibilitatea să opteze pentru nivelul începător sau intermediar, iar ambele variante sunt disponibile în perioada 12-16 iulie, respectiv 19-30 iulie. în prima perioadă pot fi urmate 20 de ore de curs, de luni până vineri.
Zilnic, vor fi susţinute patru ore de curs, dintre care una este de conversaţie cu vorbitori nativi de limba franceză. în perioada 19-30 iulie vor avea loc 30 de ore de curs, de luni până vineri (trei ore zilnic).