Viitura a distrus un pod și a rupt o conductă de gaz. ISU Cluj intervine
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 21:09
- Eveniment
- Ascultă știrea
O conductă de gaz a fost ruptă joi, în localitatea Gheorgheni, comuna Feleacu, după ce un pod a fost distrus de o viitură.
Potrivit reprezentanților ISU Cluj, la acest moment nu sunt cunoscute toate detaliile privind amploarea incidentului.
O echipă de intervenție s-a deplasat la fața locului pentru evaluarea situației și luarea măsurilor necesare.
Reamintim faptul că, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis joi o avertizare Cod portocaliu de viituri și inundații care vizează inclusiv județul Cluj. Potrivit hidrologilor, avertizarea Cod portocaliu este valabilă în intervalul 2 iulie, ora 12:00 – 3 iulie, ora 9:00, și anunță posibile viituri și depășiri ale cotelor de apărare pe râurile din bazinul hidrografic Vedea – bazin amonte S.H. Văleni, din județele Argeș și Olt, precum și pe unele cursuri mici de apă din județele Cluj, Bihor, Arad, Argeș, Maramureș, Suceava, Neamț și Botoșani.











