Viaţa într-un scaun cu rotile. Cât de accesibil este Clujul

Societatea fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi nu există. O spun atât cei obligaţi să îşi petreacă viaţa într-un scaun cu rotile, cât şi cei care apără drepturile acestora.

Data de 3 decembrie marchează, an de an, ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi. Din cauză că au fost ţintuiţi într-un scaun cu rotile, puţini sunt cei care au şansa la o viaţă normală, iar incluziunea în comunitate este de multe ori dificilă.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în prezent, peste un miliard de oameni, adică 15% din populația lumii trăiesc cu anumite forme de dizabilitate, 80% dintre ei provin din țări dezvoltate, iar 50% nu au acces la sistem de îngrijire medicală. O statistică îngrijorătoare este și aceea care arată că mai mult de 100 de milioane de persoane cu dizabilități sunt copii, iar probabilitatea ca aceștia să se confrunte cu violența este de patru ori mai mare decât în rândul copiilor fără probleme.

Clujul pare a fi un oraş departe de a oferi acestor persoane şansa de a duce un trai normal. Pentru aceşti oameni, orice vizită în instituţiile publice din oraş este un adevărat calvar. Nici la capitolul trotuare situaţia nu stă mai bine: multe sunt ignorate de autorităţi şi nu oferă condiţiile necesare pentru ca o persoană în cărucior cu rotile să se poată deplasa.

"Sunt accesibilizate unele trotuare, altele nu sunt. Uneori sunt făcute nişte rampe numai aşa ca să fie, să nu spună că nu au bifat şi respectivele rampe. Există, dar sunt de aşa manieră că o persoană nu se poate autoservi, ci trebuie să ceară ajutor, ori asta este puţin umilitor. O persoană cu dizabilităţi atunci ar avea acces 100% dacă ar putea să se deplaseze singură la aceste instituţii şi să intre în acestea. De exemplu, la Tribunal veţi găsi afară o sonerie şi o rampă de scânduri, vai de capul ei, deşi instituţia are nişte venituri... Sunt impracticabile chiar şi intrările la biserici; poate o persoană în cărucior cu rotile ar vrea să meargă la biserică să se roage, dar rampele sunt de aşa manieră încât pur şi simplu nu se pot accesa", explică Doina Tudorică, preşedinta Asociatia pentru Protejarea si Ajutorarea Handicapatilor Motor (APAHM).

Georgeta Fîntânaru este o tânără care, deşi ţintuită într-un scaun cu rotile, a învins obstacolele care i-au ieşit în cale şi a alungat prejudecăţile. A absolvit două facultăţi şi două masterate, iar acum încearcă să lupte cu barierele sociale şi, împreună cu alţi specialişti, încearcă să aducă o schimbare.

"Faptul că sunt o persoană adaptabilă la mediu cât ar fi el de inconvenient, pentru mine este mai ok, însă pentru cei care au o mobilitate foarte redusă şi sunt dependenţi în proporţie de 90% de altcineva este foarte anevoios. Ca o persoană cu dizabilitate să treacă print-un procent eficient de incluziune, ai nevoie de accesibilitatea mediului fizic. Când aceasta există, barierele se ridică. Pentru o persoană care nu poate să frecventeze job-ul, nu poate să frecventeze o bibliotecă, o instituţie medicală, o instituţie de servicii sociale, accesibilitatea fizică este un vector esenţial în acest proces. Din păcate, exact instituţiile care se ocupă de partea aceasta, care oferă servicii persoanele cu dizabilitate exact au multe carenţe. Dacă instituţii importante din Cluj (cum sunt cele de învăţământ pentru că de acolo pleacă în dezvoltarea unui om) nu sunt accesibilizate, atunci e gravă situaţia. Trebuie să se lărgească perspectivele astefel încât să se schimbe mentalitatea, iar în momentul în care se schimbă mentalitatea cu siguranţă multe lucruri se vor face pentru aceste persoane. Trebuie schimbată de fapt strategia şi construită fundaţia. Comunitatea celor cu dizabilităţi e, deocamdată, undeva în umbră.", explică Georgeta.

Accesibilizarea instituţiilor de învăţământ este obligatorie. Multe persoane cu dizabilităţi care ar putea să activeze şi să facă performanţă, nu au acces la o educaţie la standarde ridicate, motiv pentru care nu pot fi integraţi social. „Multe şcoli sunt mai vechi. Ori, acele şcoli nu au posibilitatea de a integra un copil în cărucior dacă nu este un membru al familiei acolo, care să îl care din clasă în clasă", precizează Doina Tudorică. În primăvară, Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) a lansat un program de crowdfunding care urmărea să accesibilizeze cât mai multe spaţii pentru studenţii cu dizabilităţi care urmează cursurile instituţiei, însă, din lipsa fondurilor, a rămas un proiect în aşteptare.

Nici latura financiară nu este favorabilă pentru persoanele cu dizabilităţi, după cum explică preşedinta APAHM. "O persoană cu dizabilităţi primeşte lunar o indemnizaţie de sub 300 de lei, iar unul dintre membrii familiei care este asistentul la primărie primeşte salariul minim pe economie, din care în mână ia în jur de 700 de lei".

Cu ocazia zilei mondiale a persoanelor cu dizabilităţi, ONU mai atrage atenţia că este foarte important să conştientizăm că dizabilitatea este parte a condiţiei umane și că toţi ne naştem sau dobândim dizabilităţi mai mult sau mai puţin grave în timpul vieţii. Precizarea este făcută în contextul, în care imaginea în societate a persoanelor cu dizabilităţi este adesea rezultatul prejudecăţilor, al stigmatizării şi al discriminării.