Viaţa în cea mai aglomerată închisoare din România. Moş Vasile, 80 de ani: Nu ţin minte de când sunt închis, mi-au luat ideile

Viaţa în cea mai aglomerată închisoare din România. Moş Vasile, 80 de ani: Nu ţin minte de când sunt închis, mi-au luat ideile
1.266 persoane private de libertate. Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi este unul dintre cele mai aglomerate din ţară. Procentul de supraaglomerare depăşeşte 170%, iar cea mai veche clădire a fost construită în anii ’80 şi nu are nici acum condiţii

Peste 800 de oameni sunt ţinuţi după gratii, la Penitenciarul Iaşi, în condiţii ca în urmă cu 37 de ani. Penitenciarul este unul dintre cele mai aglomerate şi în multe cazuri nu respectă condiţiile cerute de forurile europene.

"Camerele de cazare au de la 10 paturi, marea majoritate au 20 de paturi până la cea mai mare cameră de undeva la 26 de paturi. Pavilionul construit în anii ‘80 este fără instalaţie, apă caldă în camerele de detenţie, baia se realizează la baia comună, doar la câteva camere am putut instala apă caldă din motive tehnice, pentru că este un pavilion fără subsol tehnic, pe două nivele, parter şi etaj", a explicat comisarul şef Marian-Pompiliu Dima.

Pe Moş Vasile îl ştie toată lumea din Penitenciarul Iaşi. Este cel mai în vârstă deţinut. Are 81 de ani şi fost condamnat pentru omor deosebit de grav. Ani de zile a stat la regim închis, în clădirea fără apă caldă sau încălzire. Acum îşi duce ultimele zile din condamnare la regim deschis.

„Mai ţineţi minte când aţi întrat în Penitenciarul Iaşi? Nu. Ştiu că omor atâta, Da' nu ţin minte. Acu 10,15 ani, când? Nu ţin minte, mi-au luat ideile. Ce mai ţineţi minte? Că am venit la puşcărie şi că stau aici, dar încolo altceva nimic" spune Vasile Leonte.

Ştie însă pentru ce a fost condamnat şi o recunoaşte. O crimă. A omorât-o pe mama copilului lui. „Am avut de mai multe ori probleme şi nu am vrut să îi dau să o omor. Am vrut să îi dau cu palma şi am pălit-o şi gata. Am o fată. Nu vine pe la mine. E supărată că am omorât-o pe mă-sa".

Vasile Leonte a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. Era a treia oară când era încarcerat pentru o faptă cu violenţă. Moş Vasile nu îşi aminteşte altă casă decât Penitenciarul Iaşi.

Articolul integral AICI.

Comenteaza