Vestul sălbatic a ajuns şi la Baia Mare. Bătaie cu săbii și cuțite în parcarea unui supermarket

Vestul sălbatic a ajuns şi la Baia Mare. Bătaie cu săbii și cuțite în parcarea unui supermarket
| Foto: emaramures.ro

Reglare de conturi între două clanuri de romi din Baia Mare. Au făcut praf un supermarket din oraș. Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, echipele mixte ale Ministerului de Interne şi Ministerului Apărării au intervenit pentru a opri scandalul.

O echipă mixtă formată din polițiști, jandarmi și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au intervenit aseară, de urgență, în parcarea unui centru comercial de pe strada Grănicerilor din Baia Mare, pentru a aplana un conflict violent între mai multe persoane, înarmate cu săbii şi cuţite.

Bătaia între cele două grupări a izbucnit în parcarea unui supermarket, după care o parte dintre persoane au fugit în magazin, majoritatea având săbii şi cuţite.

„Au aruncat cu marfă, cu sticle, cu tot ce au prins la mână. Aveau săbii, iar femeile cu avut spray. Au spart tot ce au prins, inclusiv ușile de la magazin când au vrut să fugă”, spune unul dintre martorii prezenți la incident, pentru eMaramures.ro.

Patru persoane implicate în scandal au fost imobilizate și conduse la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.

În continuare se desfășoară verificări pentru a se stabili toate împrejurările în care s-a comis fapta semnalată, urmând a fi dispuse măsuri legale.

 

 

Comenteaza