UNICEF strânge fonduri pentru proiectele sale de la clujeni

UNICEF strânge fonduri pentru proiectele sale de la clujeni
Reprezentanţii United Nations Children’s Fund (UNICEF) România încearcă să îi convingă pe clujeni să doneze bani pentru proiectele organizaţiei care ajută copiii vulnerabili din România şi din întreaga lume ca să fie protejaţi împotriva violenţei şi abuzului sau să aibă acces la educaţie.

"Timp de patru săptămâni, câte doi mesageri ai UNICEF sunt în faţa a câte patru sucursale ale băncii BRD şi abordează clienţii. Le povestesc despre acţiunile UNICEF şi încearcă să îi convingă să facă donaţii lunare pentru proiectele organizaţiei", a declarat Despina Andrei, manager de strângere de fonduri al UNICEF. Practic, persoanele care vor să doneze bani lunar către UNICEF trebuie să completeze un formular, urmând ca finalizarea contractului să fie făcută în interiorul sucursalei BRD. Printre proiectele UNICEF desfăşurate în Cluj-Napoca se numără transformarea Clinicii de Ginecologie I din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj în "spital prieten al copiilor". "În Cluj-Napoca investim în Clinica de Ginecologie I şi am făcut traininguri cu personalul medical şi aşteptăm renovarea spitalului pentru a-l dota cu mobilier. Vom dota jumătate din saloane cu mobilier", a precizat Despina Andrei.

 

 

Comenteaza