Un profesor din Cluj, dat dispărut de aproape 2 săptămâni VIDEO

Un profesor din Cluj, dat dispărut de aproape 2 săptămâni VIDEO
Mister în cazul unui profesor de geografie de la un liceu de elită din Cluj-Napoca. Dascălul, în vârstă de 58 de ani, a dispărut fără urmă de aproape două săptămâni. Omul nu are familie, în afara unor rude îndepărtate, iar cei care au anunţat dispariţia au fost colegii săi. Poliţiştii au demarat căutările, dar nu au reuşit să dea de urma bărbatului.

Profesorul este dedicat meseriei şi, în 33 de ani de muncă, a lipsit doar de câteva ori de la clasă şi doar pentru că a fost bolnav. În 17 ianuarie, într-o zi de vineri, dascălul nu a venit la ore. La fel s-a întâmplat şi luni, aşa că, alertaţi de faptul că bărbatul avea telefonul închis, profesorii s-au gândit la ce era mai rău.

Colegii profesorului ştiu că acesta nu are familie, părinţii săi au murit, nu este căsătorit şi nu are nici copii. Doar nişte rude îndepărtate, care nu locuiesc în Cluj, au fost anunţate de dispariţia dascălului.

Poliţiştii au început deja căutările bărbatului, însă în mare secret. Colegii profesorului dispărut au răspuns la toate întrebările puse de anchetatori şi speră că dascălul va fi găsit în viaţă.

Reporter: Ancuţa Stăvar
Imagine: Călin Fedeleş

Comenteaza