Un poet clujean e câştigătorul Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu"
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Ian 2014, 10:34
- Eveniment
- Ascultă știrea

Premiul este acordat anual de Primăria Botoșani, iar câștigătorul este desemnat de un juriu condus de președintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu. Printre cei nominalizați se numără şi Mircea Cărtărescu, Liviu Ioan Stoiciu, Lucian Vasiliu, Constantin Abăluță, Ovidiu Geraru și Vasile Vlad.
"Nu consider că premiul de la Botoşani este un premiu, el este o legitimaţie de club", spune Ion Mureşan după ce a primit premiul. "Uniunea Scriitorilor din România are premii profesionale. Acest premiu este semn că opera mea a intrat în clubul de elită al poeziei româneşti din ultimii 50 de ani, unde poţi să stai la masă şi să discuţi cu poeţi de talia lui Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Mircea Ivănescu, Ştefan Augustin Doinaş, Ana Blandiana, Dinu Flămând, Ileana Mălăncioiu etc. Nu este o valoare profesională, este o valoare morală. Consider că Premiul Naţional de Poezie mă aduce acasă".
Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu" este unul dintre cele mai râvnite din România, arată reprezentanţii Universităţii "Babeş-Bolyai", pe care a absolvit-o Mureşan. Iniţiat în 1990 de poetul Gellu Dorian, cu sprijinul criticului literar Laurenţiu Ulici, fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor, acest premiu se acordă la Teatrul din Botoşani, începând cu anul 1991, în ziua naşterii poetului naţional Mihai Eminescu, cu un ceremonial în cadrul căruia poetul premiat primeşte şi Cununa de lauri, devenind şi Cetăţean de onoare al oraşului Botoşani.Pentru marele premiu au mai fost nominalizaţi scriitorii Mircea Cărtărescu, Liviu Ioan Stoiciu, Lucian Vasiliu, Constantin Abăluţă, Ovidiu Geraru şi Vasile Vlad.