Un nou scandal urbanistic pe Câmpului

Un nou scandal urbanistic pe Câmpului
Proprietarii unei case au obţinut irevocabil, în instanţă, anularea autorizaţiei de construcţie şi a dovezii de luare în folosinţă a blocului vecin.

 

Instanţa de judecată a anulat, prin sentinţă definitivă şi irevocabilă, toate actele care au stat la baza construirii şi recepţiei unui bloc, însă nu a dispus demolarea pe motiv că doar primarul poate sesiza instanţa în acest sens. Reclamanţii au depus o cerere la primărie în care arată situaţia blocului de pe Câmpului nr. 187 şi aşteaptă un răspuns din partea instituţiei.

 

Proprietarii unei case de pe strada Câmpului s-au judecat timp de cinci ani cu beneficiarul blocului vecin. Motivul principal invocat a fost acela că investitorul a primit autorizaţie pentru supraetajarea şi mansardarea unei case cu parter, iar el a realizat două etaje şi un pod. Potrivit unei expertize tehnice depuse la dosarul de la instanţă, înălţimea este mai mare cu 1,4 metri decât cea legală, de 10 metri, prevăzută în zone precum este cea în care a fost construit blocul.

 

 “Ne-au acoperit geamurile de la casă şi ne-au luat lumina. Dacă făceau mansardă, aşa cum era prevăzut în autorizaţie, era în regulă. în schimb, parcă au vrut să ne arate ce pot ei şi au făcut un ditamai zidul înspre proprietatea noastră!”, se plânge Mihaela Căpuşan. Soţul acesteia a muncit şapte luni în Statele Unite ale Americii în anii 90 pentru a strânge bani ca să-şi ridice casa.

 

Problemele familiei Căpuşan au început spre sfârşitul anului 2005, când Daniel Feier a obţinut autorizaţie de construcţie pentru supraetajarea şi mansardarea unei case bătrâneşti pe care o deţinea.

 

 “Familia Căpuşan a greşit când şi-a ridicat vila, deoarece şi-au pus geamuri înspre proprietatea noastră. Ei credeau că pe veci va fi o cocioabă lângă ei!”, a replicat Daniel Feier. Acesta susţine că nu a depăşit înălţimea legală cu blocul său. Cu toate acestea, tribunalul i-a anulat, în primă fază, autorizaţia de construcţie în 2007, iar Curtea de Apel a menţinut irevocabil sentinţa tribunalului în 22 ianuarie 2010.

 

“Instanţa a anulat o autorizaţie care nu mai are efect, deoarece clădirea este edificată. Ne-am judecat patru ani degeaba”, a spus Feier. în timpul procesului început în decembrie 2005, investitorul a obţinut de la primărie proces-verbal de recepţie a lucrărilor şi dovada de luare în folosinţă (DLF) în anul 2006. Primăria a răspuns reclamanţilor că nu se poate refuza emiterea DLF atâta timp cât autorizaţia de construcţie nu este anulată definitiv.

 

 “DFL-ul a edificat o stare de fapt. Construcţia era realizată, iar procesul nu se terminase”, a adăugat Feier. Numai că instanţa, pe lângă autorizaţie, a anulat acum atât DLF-ul, cât şi dreptul de proprietate al beneficiarului înscris în Cartea Funciară. “Voi face demersurile legale pentru a rezolva această problemă”, a spus investitorul. Acesta a vândut deja cele şase locuinţe din bloc.

 

Familia Căpuşan a solicitat pe parcursul procesului şi demolarea construcţiei, însă cererea a fost refuzată de instanţă. “Decizia menţinerii sau demolării construcţiilor realizate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administraţiei publice competente, pe baza planurilor urbanistice şi a regulamentelor aferente, avizate şi aprobate în condiţiile legii.

 

De asemenea, din coroborarea art.27 alin. 5 cu art. 32 alin.1 lit.b din Legea 50/1991, rezultă faptul că primarul are calitate procesuală activă pentru a sesiza instanţa de contencios administrativ în vederea demolării construcţiilor neintrate în legalitate”, se arată în sentinţa din 22 ianuarie 2010.

 

Primarul poate dispune demolarea

 

“Primarul poate dispune demolarea dacă există un cadru legal, adică o sentinţă în acest sens”, a spus purtătorul de cuvânt al primăriei, Oana Buzatu. în urmă cu câteva zile, Mihaela Căpuşan a depus reclamaţie la primărie, prin care solicită edilului să ia măsuri în urma sentinţei de anulare a actelor care au stat la baza construirii blocului de pe Câmpului nr.187. Primarul Sorin Apostu nu a putut fi contactat pentru a preciza în cât timp va răspunde sesizării.

 



Comenteaza