Un nou dosar DIICOT îl vizează pe Călin Georgescu. Ce au descoperit anchetatorii

Un nou dosar DIICOT îl vizează pe Călin Georgescu. Ce au descoperit anchetatorii

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri, 21 octombrie, la sediul DIICOT, fiind suspectat că ar fi solicitat unui bărbat să verifice vila sa din Mogoșoaia pentru a identifica eventualele dispozitive de înregistrare instalate de anchetatori, potrivit unor surse judiciare citate de AGERPRES.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii și polițiștii au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în București, într-o cauză care vizează infracțiuni legate de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, precum și tentativa de alterare a datelor informatice și de perturbare a funcționării sistemelor informatice.

Anchetatorii susțin că, la 26 septembrie 2026, un bărbat în vârstă de 35 de ani ar fi verificat imobilul din Mogoșoaia la solicitarea unui alt bărbat, în vârstă de 64 de ani, cu scopul de a identifica mijloacele tehnice de înregistrare audio-video utilizate de organele judiciare și de a afecta funcționarea sistemelor folosite pentru supravegherea tehnică.

Surse judiciare au precizat pentru AGERPRES că bărbatul de 64 de ani este Călin Georgescu. Și celălalt bărbat este audiat la DIICOT.

Conform procurorilor, verificările ar fi avut loc după ce, la 21 septembrie, anchetatorii au efectuat o percheziție la vila fostului candidat, în cadrul unui dosar penal în care fuseseră dispuse și măsuri de supraveghere tehnică.

DIICOT a precizat că rezultatul urmărit, respectiv alterarea datelor informatice sau perturbarea ori deteriorarea mijloacelor tehnice folosite de anchetatori, nu s-a produs din motive independente de voința suspecților.

La percheziția din 21 septembrie, anchetatorii ar fi descoperit și un dispozitiv de bruiaj în autoturismul lui Călin Georgescu, aparat despre care AGERPRES relatează că ar fi fost destinat blocării ascultării și înregistrării conversațiilor.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .