Un elicopter SMURD a intervenit după ce două maşini s-au izbit frontal. Sunt 7 victime, printre care și un copil

Un elicopter SMURD a intervenit după ce două maşini s-au izbit frontal. Sunt 7 victime, printre care și un copil
| Foto: observatornews.ro

Un accident cumplit a avut loc pe drumul dintre Constanţa şi Mangalia, după ce două autoturisme s-au izbit frontal. Şapte persoane au fost rănite.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Șapte persoane au fost rănite sâmbătă, într-un accident rutier petrecut pe DN 39, în localitatea 23 August din județul Constanța. Intervine și un elicopter SMURD.

Accidentul s-a produs sâmbătă după-amiază pe DN 39, în localitatea 23 August spre Moșneni, între două mașini. Intervin mai multe echipaje SMURD, SAJ și un elicopter.

Potrivit primelor informații oferite de SAJ, sunt 7 victime conștiente. Este vorba despre 6 adulți și 1 copil.

Impactul s-a produs între două autoturisme care circulau în sensuri opuse, conduse de doi bărbați. Au fost rănite 4 persoane din primul autoturism și 3 din cel de-al doilea autoturism. Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest. În cazul primului șofer, de 25 de ani, din Maramureș, rezultatul a fost de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

"Astăzi, în jurul orei 16.00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 39, în localitatea 23 August. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, care circulau în sensuri opuse, conduse de doi bărbați. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a 7 persoane - 4 din primul autoturism și 3 din cel de-al doilea autoturism. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar în cazul primului șofer, de 25 de ani, din Maramureș, rezultatul a fost de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală" a transmis într-un comunicat ISU Constanţa, potrivit observatornews.ro.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza