Un clujean din Mănăștur și-a bătut nevasta și a șantajat-o să nu meargă la Poliție

Un clujean din Mănăștur și-a bătut nevasta și a șantajat-o să nu meargă la Poliție

La data de 22 februarie, în jurul orei 12.30, Poliția municipiului Cluj-Napoca – Secția 4 Poliție a fost sesizată de către o femeie, de 42 de ani, cu privire la faptul că la data de 21 februarie ar fi fost victima unor agresiuni fizice exercitate de soțul acesteia.

Din cercetările derulate de polițiști a reieșit faptul că, la data de 21 februarie a.c., în timp ce se aflau în locuința din cartierul Mănăștur, în contextul unor discuții în contradictoriu, bărbatul ar fi devenit violent, agresând-o fizic pe femeie, aplicându-i două lovituri cu pumnul, respectiv una în spate și una în zona feței.

În baza celor constatate și a materialului probator, polițiștii au emis imediat ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele bărbatului.

În cursul zilei de 23 februarie, aflându-se în continuarea activităților investigative, polițiștii au administrat noi probe în cadrul dosarului penal din care au rezultat aspecte privitoare la săvârșirea de către acesta a infracțiunilor de șantaj și influențarea declarațiilor, prin aceea că ar fi încercat să convingă victima să nu sesizeze organele de poliție, sub amenințarea unor fapte de natură penală.

În urma întregului probatoriu administrat, la data de 23 februarie a.c., acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt efectuate în continuare sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, amenințare, influențarea declarațiilor și șantaj.

 

Comenteaza