Un băiat de 11 ani din Cluj, cu urechile rupte de tatăl vitreg! "Băiatul a fost operat, cusut de urgenţă"

Un băiat de 11 ani din Cluj, cu urechile rupte de tatăl vitreg!
N-a stat drepţi în faţa tatălui vitreg, cadru militar, şi a fost pedepsit: a fost tras zeci de minute de urechi, până când acestea s-au rupt.

Un minor din cartierul Mănăştur, elev în clasa a şaptea la o şcoală clujeană, a fost maltratat în Vinerea Mare a Paştelui, timp de zeci de minute, de către actualul soţ al mamei sale.

Mărturiseşte încă şocat tânărul, însoţit de tatăl său natural: „Tatăl vitreg m-a tras cam de douăzeci de ori şi m-a ţinut apoi timp de vreo cincizeci de minute de ambele urechi, numai pentru <vina> de a fi fugit din faţa lui, când ne-am întâlnit în stradă".

Intervine în discuţie şi tatăl său, cu precauţie, evitând să ofere prea multe date despre situaţia copilului său, pentru a-l proteja, acesta fiind în custodia mamei sale şi, implicit, la îndemâna capriciilor tatălui vitreg: „De vineri suntem numai pe la medici. Băiatul a fost operat, cusut de urgenţă, i s-a schimbat mereu pansamentul. Oricum, am făcut plângere la Secţia IV de poliţie împotriva lui, care e şi cadru militar şi vom vedea ce se va mai întâmpla. Însă ce mă frământă pe mine cel mai mult sunt traumele morale pe care le-a suferit băiatul meu - şi când acestea o să-i treacă..."

"La data de 10 aprilie, la Secţia IV de Poliţie a fost depusă o plângere privind săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie. Un bărbat a adus la cunoştinţă organelor de poliţie că fiul său de 11 ani a fost agresat de către actualul soţ al mamei, minorul necesitând şi intervenţie chirurgicală. În cauză, urmează a fi depus certificat medico-legal pentru continuarea cercetărilor",  a declarat, în exclusivitate pentru ZIUA de CLUJ, Simona Vîrci, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Comenteaza