Turul doi la alegerile pentru funcţia de rector UBB. Vezi rezultatele parţiale

Turul doi la alegerile pentru funcţia de rector UBB. Vezi rezultatele parţiale
După ce au fost numărate mai bine de 70 la sută din voturile exprimate pentru postul de rector al Universităţii Babeş-Bolyai, situaţia parţială se prezintă astfel, conform surselor ZIUA de CLUJ:

Cristina Ciumaş conduce cu circa 350 de voturi în faţa lui Ioan Aurel Pop în dreptul căruia au fost contabilizate până acum 310 voturi. Pe locul al treilea se află profesorul Daniel David, cu aproximativ 150 de voturi.

UPDATE ora 20.35: După numărarea voturilor Cristina Ciumaş a obţinut 39%, Ioan-Aurel Pop 36% şi Daniel David 17%. Acum se renumără voturile pentru confirmare, ce este sigur e că s-a ajuns la turul doi al alegerilor, în care se va alege între Ciumaş şi Pop, ultimul având mai mari şanse deoarece se preconizează că acesta va primi şi voturile de a Daniel David.

UPDATE ora 21.20: Comisia de Alegeri a Universităţii Babes-Bolyai a anunţat printr-un comunicat de presă că din numărul total de 1.581 alegători, prevăzut în listele electorale, s-a înregistrat un număr de 1.217 voturi exprimate. Din totalul voturilor exprimate, 4 au fost anulate.

Rezultatele voturilor sunt următoarele:

- Cristina Ciumas - 475 voturi valabil exprimate: 39.16%
- Decebal-Radu Ciurchea - 5 voturi valabil exprimate: 0.42%
- Daniel David - 218 voturi valabil exprimate: 17.97 %
- Ion Aurel Pop - 439 voturi valabil exprimate: 36.19 %
- Enikö Vincze - 76 voturi valabil exprimate: 6.26%

în conformitate cu regulamentul de alegeri, candidaţii Cristina Ciumaş şi Ion-Aurel Pop intră în turul doi de alegeri ce va avea loc în data de 8 martie, 2012, între orele 9 - 17.

 

Etichete
Comenteaza