Turul 2: Ca la BALAMUC, într-un bloc din Mănăştur. Varianta cu cătuşe
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 09:40
- Eveniment
- Ascultă știrea

Balamucul de pe scena politică inflamează rău de tot minţile unor români, iar la pachet cu alcool sau substanţe psihoactive, cocktailul duce la scandal. Poveste pe repeat în Mănăştur.
ZIUA de CLUJ a relatat în luna martie cazul unui bloc din cartierul Mănăştur care a fost ţinut ca la instrucţie o noapte întreagă de un locatar turmentat sau drogat. Omul striga la greu numele miliardarului Elon Musk şi erau invocaţi ruşii ca să facă ordine în ţară. Cum strigătele şi bubuielile din apartament nu se potoleau, oamenii au sunat la poliţie, dar poliţiştii atunci nu l-au dus la secţie, iar cetăţeanul şi-a făcut numărul în continuare până dimineaţă.
A venit şi "turul 2" la poverstea cu balamucul. Acelaşi bloc, acelaşi gen de balamuc invocat fiind unul dintre candidaţii la preşedinţie ca să facă ordine, pe lângă multe alte înjurături. Până aici relativ "decent" scandalul. Însă la un moment dat din apartamentul individului s-au auzit zgomote puternice, bubuituri, sticle sparte, obiecte trântite, etc. Timp de câteva ore oamenii au îndurat.
Dar după ce în câteva ore cetăţeanul e posibil să fi distrus cam tot ce a găsit în apartamentul unde locuieşte în chirie, vecinii au cerut ajutor. Cum vecinii lui sunt câteva femei în vârstă care locuiesc singure, acestea au chemat poliţiştii ca să potolească ei teroarea care a pus stăpânire pe bloc.
De data aceasta poliţiştii nu au fost atât de îngăduitori. S-au prezentat rapid şi nu au stat mult la taclale cu tânărul tulburat fie de alcool, fie de droguri şi l-au dus la secţie în cătuşe. ZIUA de CLUJ a fost martor la momentul când individul le cerea poliţiştilor să îi spună care e legea pentru care e ridicat şi se lăua că ar fi bun la bătaie, în timp ce oamenii legii l-au întrebat ce a consumat.
Având în vdere că acesta reprezenta un pericol atât pentru vecini, cât şi pentru el însuşi, dar şi pentru apartamentul unde stă în chirie, poliţiştii i-au pus cătuşele, i-au dat papucii, haina, actele, i-au închis uşa apartamentului sub ochii vecinelor şi l-au escortat în afara blocului pentru a nu mai tulbura liniştea publică.
Preşedinta de bloc a spus pentru ZIUA de CLUJ că a informat inclusiv proprietarul chiriaşului violent de faptul că e posibil să îşi găsească apartamentul cu multe distrugeri, având în vedere că şi ea a dat ture în jurul blocului pe la ora 9 seara pentru a identifica exact apartamentului de unde se auzeau zgomotele şi urletele puternice.
CITEŞTE ŞI: Cu Elon Musk şi ruşii, ca la BALAMUC, într-un bloc din Mănăştur