Turnul din Mănăştur: locuitorii din zonă ameninţă că se vor pune în calea buldozerelor
- Scris de REALITATEA TV Cluj
- 18 Feb 2014, 13:07
- Eveniment
- Ascultă știrea

Locuitorii din zonă spun că în momentul în care va începe şantierul de construcţie sunt hotărâţi să iasă în stradă şi să se pună în faţa buldozerelor. Mai mult, până acum, oamenii au pus o serie de plângeri la Primărie, la Prefectură, dar şi la Consiliul Judeţean Cluj, însă nu au primit un răspuns favorabil, aşa că sunt hotărâţi să-şi ceară dreptatea în faţa instanţelor internaţionale.
De cealaltă parte a baricadei, reprezentanţii municipalităţii spun că autorizaţia de construcţie a fost eliberată în conformitate cu prevederile legale, iar blocul ar trebui să fie finalizat în luna august 2017.
La final de 2012, beneficiarii proiectului spuneau că dau drumul şantierului în 2013, dar construirea celui mai înalt bloc al oraşului nu a mai început. Reprezentanţii Imperial Development, societatea prin care este gestionat proiectul turnului, au confirmat că lucrările vor demara totuşi în 2014. Finanţarea va fi asigurată atât din surse proprii ale dezvoltatorilor (Vlas are un asociat din Bucureşti pentru acest proiect, n. red.), dar şi parţial prin credit bancar.
Ancuţa Stăvar, Realitatea TV Cluj