Trei zile fără restricții? Starea de alertă ar putea intra în vigoare doar de luni

Trei zile fără restricții? Starea de alertă ar putea intra în vigoare doar de luni

Actul normativ care cuprinde noile măsuri care vor trebui respectate în contextul pandemiei cu COVID-19, ar putea intra în vigoare abia pe 18 mai, ceea ce ar însemna trei zile fără reguli clare.

Proiectul de lege ce cuprinde măsurile pe care va trebui să le respecţi de la 15 mai a fost aprobat luni de Guvern şi azi va fi dezbătut şi votat, în regim de urgenţă, de plenul Senatului. 

Miercuri, proiectul ar putea primi votul decisiv al Camerei Deputaţilor şi va trece astfel de Parlament, însă preşedintele nu va putea promulga legea mai devreme de vineri, 15 mai, asta pentru că există un termen legal de două zile în care noile prevederi pot fi contestate la Curtea Constituţională.

Promulgarea prin decret prezidenţial şi publicarea în Monitorul Oficial s-ar putea produce în aceeaşi zi, vineri, însă chiar şi aşa, o lege intră în vigoare, ca regulă, la trei zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Aşadar, potrivit Mediafax, dacă legea va apărea vineri, ea îşi va produce efectele începând cu ziua de luni, 18 mai. Există şi situaţii în care regula prezentată nu se aplică, şi anume atunci când în textul de lege este precizată o altă dată de intrare în vigoare. Totuşi, în forma aprobată luni de Guvern, nu apare vreo astfel de precizare, ceea ce înseamnă că scenariul prezentat are mari şanse să devină realitate.

Dacă Parlamentul nu va interveni pentru a modifica textul de lege, ar putea exista o perioadă de trei zile (15-17 mai) în care restricţiile legale să lipsească, ceea ce ar însemna ca în zilele de weekend autorităţile să spere doar la o bună conformare din partea cetăţenilor şi la o atitudine responsabilă a acestora. 

Comenteaza