Trei candidaţi pentru funcţia de preşedinte al Senatului UBB

Trei candidaţi pentru funcţia de preşedinte al Senatului UBB
Trei candidaţi se luptă pentru funcţia de preşedinte al Senatului Universităţii Babeş-Bolyai Cluj. Alegerile au loc în 19 martie.

Profesorii Luminiţa Silaghi-Dumitrescu, de la Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică, Dan Şandor, de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC), şi Ioan Chirilă, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, se înfruntă pentru nou înfiinţata funcţie de preşedinte al Senatului universităţii.

Înainte de apariţia Legii educaţiei, şedinţele Senatului universităţii erau prezidate de rector. Noua lege a educaţiei a desfiinţat funcţia de preşedinte al universităţii şi a creat-o pe cea de preşedinte al Senatului. Astfel, articolul 208, alineatul 2 din Legea educaţiei prevede "Senatul universitar îşi alege, prin vot secret, un preşedinte care conduce şedinţele senatului universitar şi reprezintă interesele senatului universitar în raport cu rectorul".

Conform reprezentanţilor Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) Cluj, în şedinţa de constituire a noului Senat UBB, care a avut loc vineri, au fost propuse cinci persoane pentru a ocupa funcţia de preşedinte al Senatului, şi anume profesorii Luminiţa Silaghi-Dumitrescu, de la Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică, Dan Şandor, de la FSPAC, Ioan Chirilă, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Vasile Cristea, directorul Grădinii Botanice, şi Benedek Jozsef, de la Facultatea de Geografie. "Sunt trei candidaţi care au îndeplinit toate condiţiile şi şi-au depus programele şi cv-urile, dar şi hârtia de adeziune prin care sunt sprijiniţi de şapte membri ai Senatului. Este vorba de părintele Ioan Chirilă, de Luminiţa Silaghi-Dumitrescu şi Dan Şandor", au declarat reprezentanţii Biroului de presă al UBB. Senatul UBB este alcătuit din 139 de persoane, cadre didactice reprezentante ale tuturor celor 21 de facultăţi şi studenţi.

Profesorul Dan Şandor, de la FSPAC, crede că preşedintele Senatului trebuie să fie un bun mediator. "Preşedintele Senatului ar trebui să fie în primul rând un facilitator al bunei funcţionări a Senatului. În al doilea rând, ar trebui să fie şi un bun mediator, pentru a evita eventualele blocaje în comisii sau în plen. Şi, nu în ultimul rând, ar trebui să asigure legătura cu echipa rectorului, Consiliul de Administraţie şi celelalte structuri din universitate", a declarat Şandor. El crede că relaţia cu rectorul trebuie să se bazeze pe democraţie. "Colaborarea cu rectorul începe dintr-un punct foarte bun: se bazează pe respectul pentru democraţia universitară. Rectorul are nevoie de un Senat eficient, avem mult de lucru în UBB şi doar împreună putem reuşi să obţinem cele mai bune rezultate pentru comunitatea academică din care facem parte", a spus Şandor. Universitarul a avut la şedinţa de Senat din 5 ianuarie un conflict cu fostul rector, Andrei Marga, cu privire la posturile de profesori titulari pentru cei care au împlinit vârsta de pensionare. "Orice facultate merită să fie reprezentată în conducerea universităţii. Susţinătorii mei nu au fost doar din partea FSPAC, dar şi de la Istorie şi Ştiinţe Economice. Aici problema este alta - în UBB a învins dorinţa de schimbare şi pentru funcţia de preşedinte al Senatului ar trebui ales cineva care a încercat să se opună vechiului mod de funcţionare al Senatului. Nu poţi să ai un Senat nou cu oameni vechi la conducere", a precizat Şandor.

La rândul lui, părintele Ioan Chirilă şi-a depus candidatura. "Am primit binecuvântarea de a candida pentru acest post şi am depus tot ce s-a cerut", a spus Chirilă. El crede că ar trebui evaluate punctele care s-au realizat până acum în universitate, pentru a se vedea care sunt cele mai eficiente pentru mediul universitar şi care contribuie la formarea studenţilor. "Mă interesează să lucrăm în echipă şi să fie implicaţi şi studenţii, pentru că ei au informaţia la cald", a adăugat Chirilă. Şi Luminiţa Silaghi-Dumitrescu candidează pentru a fi preşedintele Senatului. "Eu am depus un document în care am făcut o proiecţie a Senatului, a comisiilor, cu ce ar trebui să facă şi care să fie rolul lor. E un document apropiat de ştiinţele exacte", a precizat Silaghi-Dumitrescu.

Atribuţiile preşedintelui Senatului

Conform Cartei Universitare, preşedintele conduce şedinţele Senatului şi reprezintă forul în relaţia cu rectorul şi cu celelalte funcţii de conducere operativă şi executivă de la toate nivelurile şi structurile universităţii. "Preşedintele coordonează comisiile de specialitate ale Senatului şi conlucrează cu acestea, prezidând de drept Comisia de strategie universitară. Pe baza propunerilor comisiilor Senatului, preşedintele este îndreptăţit să formuleze propuneri de rezoluţii ale Senatului, în vederea respectării şi promovării drepturilor şi intereselor legitime ale corpului academic şi studenţesc. Preşedintele poate propune Senatului ca acesta să solicite prin vot public rapoarte din partea rectorului în vederea discutării şi monitorizării activităţii conducerii executive a universităţii", se mai arată în Cartă. Preşedintele are îndatorirea de a se informa cu privire la activitatea conducerii universităţii şi de a colabora cu aceasta. El poate fi demis la propunerea scrisă a cel puţin o treime din membrii Senatului, prin vot secret, cu majoritate calificată de două treimi dintre membrii Senatului.

 

 

Comenteaza