Tragedie în Mont Blanc. Un alpinist român a căzut de la peste 600 de metri

Tragedie în Mont Blanc. Un alpinist român a căzut de la peste 600 de metri
Un alpinist român și-a pierdut viața, vineri, după o cădere de la peste 600 de metri în timp ce cobora de pe Mont Blanc.

Alarma a fost dată de un ghid aflat pe vârful Gouter și care l-a văzut pe alpinist căzând. Trupul neînsuflețit al românului a fost scos din crevasă și adus în vale. Victima avea 38 ani și escaladase Mont Blanc în condiții de iarnă, potrivit Agerpres.

11 persoane au murit în Mont Blanc în 2017.

Comenteaza