Video Tragedia din centrul Brașovului, soldată cu doi morți, surprinsă de camerele de supraveghere. Martor: "A fost un carnagiu"
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 12:14
- Eveniment
- Ascultă știrea
Imagini teribile surprind momentul în care o mașină ajunge pe trotuar, în centrul Brașovului, și lovește trei pietoni.
Atenție! Imagini care vă pot afecta emoțional.
Doi dintre ei au murit, iar al treilea a fost transportat în stare foarte gravă la spital.
Potrivit unor surse medicale citate de Europa FM, șoferul, un bărbat de 50 de ani, ar fi suferit o criză de epilepsie la volan, după care ar fi pierdut controlul mașinii. Polițiștii verifică în continuare toate împrejurările accidentului.
Victimele care și-au pierdut viața sunt un turist german de 34 de ani și un tânăr de 26 de ani din Piatra Neamț.
Un alt turist german, în vârstă de 31 de ani, a supraviețuit impactului, însă a fost grav rănit și intubat.
Martorii povestesc că autoturismul circula cu viteză foarte mare înainte ca șoferul să piardă controlul asupra direcției.
"A fost un carnagiu. Nu am mai văzut niciodată așa ceva. Ne-am speriat, ne-am luat în brațe și am început să plângem", a declarat o femeie, conform Antena3.











