Tragedia de la Sic, comemorată cu haine cernite

Biserica reformată din sat a găzduit ieri scena solemnă a rememorării unui episod sângeros petrecut în urmă cu aproape trei sute de ani.

Majoritatea sătenilor din Sic au fost măcelăriţi de tătari în urmă cu aproape 300 de ani. Ieri a avut loc, în localitate, ceremonia de comemorare a tragicului episod istoric. Ceremonia, desprinsă parcă din alte vremuri, a reunit sute de oameni în costume tradiţionale şi s-a derulat, după obicei, în mai multe episoade, până târziu în noapte.

Vezi aici o galerie foto

În biserica impunătoare, de la 1241, au luat parte la prima ceremonie religioasă câteva sute de oameni, înveşmântaţi cu toţii, de la pruncii de câţiva ani la vârstnicii satului, în costume tradiţionale negre şi cămăşi albe cu mâneci impunătoare, cu pliuri mari. Unii au stat în biserică, alţii s-au aliniat tăcuţi pe laviţele de sub castanii din jurul monumentului. Preotul le-a reamintit celor prezenţi povestea evenimentului care a cutremurat Transilvania în urmă cu trei secole, s-au rostit rugăciuni şi s-au intonat imnuri în memoria celor dispăruţi atunci. La final, oamenii s-au dus fiecare pe la casele lor, iar unii şi-au condus oaspeţii veniţi de departe pentru a lua parte la eveniment. A doua slujbă tradiţională a avut loc după-amiază. În mijlocul satului s-au desfăşurat concerte de muzică populară, după care, la orele serii, a fost săvârşită cea de-a treia şi ultima rugăciune pentru sufletele strămoşilor martiri.

“Astăzi marcăm aici, la Sic, împlinirea a 293 de ani de la ziua tragică în care tătarii au ucis şi răpit cea mai mare parte a sătenilor. Încercăm să scoatem evenimentul din biserică, cultul reformat nu mai reprezintă prea mult comuna”, a explicat primarul Sallai Ioan. “Tătarii au ieşit din pământ şi au măcelărit tot. Nu ştiu cum s-a petrecut asta, aşa ne-au spus părinţii şi bunicii. Pe unii i-au luat şi i-au dus în Maramureş. Mare jale şi prăpăd au lăsat după ei...”, a spus Suzana Silaghi, localnică în vârstă de 76 de ani. Tradiţia impunea şi post alimentar în ziua închinată străbunilor, însă acum doar bătrânii mai ţin obiceiul. “În vremurile vechi nici animalele din curţi nu mâncau în 24 august, era post şi pentru ele. Acum suntem mulţumiţi că obiceiul se mai ţine şi se mai poartă încă straiul popular”, a apreciat primarul.

Deşi pare o aşezare înfloritoare, cu locuinţe cochete, multe flori, curăţenie şi un aspect îngrijit care îţi dă senzaţia că eşti în altă ţară, sicanii sunt şi ei necăjiţi de criză şi de lipsa de fonduri pentru proiectele depuse cu ani în urmă. “Drumurile sunt ruşinea noastră cea mare. Am putea face turism, avem şi pensiuni, tradiţii, meşteşuguri şi chiar potenţiali vizitatori, mai ales din Ungaria, dar cum să vină dacă nu avem şoselele reparate?”, s-a plâns Sallai Ioan. Mai toate proiectele depuse de autorităţile locale, fie ele cu fonduri de la ministere sau din finanţare europeană, stau în aşteptare din lipsă de bani. “Am pus de la noi bani, cum am putut, ca să astupăm măcar gropile de pe drumul de la Jucu, drum european, de altfel, pe care nu îl mai reface nimeni” a mai spus primarul.

“Tot mai mulţi apreciază viaţa la ţară”


Satul Sic este situat la circa 40 de kilometri de Cluj, pe drumul spre Gherla. Mulţi dintre localnici trăiesc din munca în construcţii, la Gherla, prin ţară sau în Ungaria. Cei mai în vârstă continuă să lucreze în agricultură, astfel că satul este înconjurat de lanuri de porumb, pe dealuri se zăresc turme de oi şi căruţele trase de măgari nu sunt apariţii exotice. “Tinerii nu ne părăsesc, aşa cum se întâmplă în alte locuri. Se mai duc şi ei la muncă la Cluj sau în străinătate, însă mereu se întorc să îşi facă o casă şi un rost aici. Mai ales acum, în ultimii ani, parcă tot mai mulţi apreciază viaţa la ţară”, a adăugat primarul Sallai Ioan.