TIFF Filme în premieră naţională sau mondială la Zilele Filmuliu Românesc. Vezi lista

TIFF Filme în premieră naţională sau mondială la Zilele Filmuliu Românesc. Vezi lista
12 lungmetraje, 4 mediummetraje şi 11 scurtmetraje cuprind secţiunea dedicată cinematografiei autohtone din cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) din acest an. Multe dintre acestea sunt difuzate în premieră absolută în România, sau chiar în premieră mondială.

Selecţia este asigurată de directorul artistic al Festivalului, Mihai Chirilov. Cele mai remarcabile sunt "Loverboy" de Cătălin Mitulescu şi "Principii de viaţă", de Constantin Popescu.

"Loverboy" a fost selectat în secţiunea Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes şi este cel de-al doilea lungmetraj regizat de Cătălin Mitulescu. Filmul va fi proiectat la TIFF în premieră absolută în România.

 

Filmul spune povestea unui tânăr de 20 de ani, care cucereşte fete, le face să se îndrăgostească de el şi le plasează mai departe unei reţele de trafic de carne vie din Constanţa. Pentru poliţistii de la trafic de persoane, această tehnică de racolare se numeşte „metoda prin îndrăgostire", iar cei ce o practică sunt denumiţi „loverboys". Planurile băiatului sunt însă date peste cap în momentul în care se îndrăgosteşte nebuneşte de Veli, una dintre fetele pe care trebuie să le racoleze.

"Principii de viaţă" a fost inclus şi în selecţia pentru Trofeul Transilvania din acest an.

Juriul secţiunii este format din Nadia Paschetto - director şi selecţioner al Festivalului Internaţional de Film de la Arras, Dana Enulescu - corespondent BBC pentru Ministerul Afacerilor Externe de la Roma şi Daniela Michel - directorul Festivalului de Film de la Morelia.

TIFF are loc între 3 şi 12 iunie.

 

Comenteaza