Tetarom la Luna, pentru şomerii Mechel
- Scris de Valentin Malaescu
- 01 Apr 2012, 23:33
- Eveniment
- Ascultă știrea

Iminenta apariţie a 800 de şomeri în Câmpia Turzii va determina urgentarea construirii unui nou parc industrial în zonă. "Vom înfiinţa un nou parc industrial, probabil Tetarom V, cu un specific care să absoarbă, chiar cu reconversie profesională, muncitorii disponibilizaţi de la Mechel. În Câmpia Turzii n-am găsit teren, în schimb am găsit în Luna şi vom realiza acest parc printr-un parteneriat între Consiliul Judeţean şi consiliile locale din Câmpia Turzii şi Luna", a anunţat vicepreşedintele CJ, Alexandru Coroian.
Mult mai multe detalii a oferit însă şeful său, preşedintele CJ, Alin Tişe. "Domnul Coroian s-a grăbit puţin cu acest anunţ, dar nu e o problemă. Zilele următoare voi prezenta o viziune privind proiecţia pe termen mediu şi lung a dezvoltării judeţului, iar în această viziune este inclus şi acest parc industrial, împreună cu alte două, la Dej şi Huedin, numai că nu le vom mai numerota, ci le vom spune Tetarom Turda sau Câmpia Turzii, Tetarom Dej şi Tetarom Huedin. Într-adevăr, evenimentele de la Mechel ne determină să ne grăbim cu parcul industrial din Luna", a afirmat Tişe.
El spune că noul parc industrial nu va afecta aeroportul militar din Luna. "Vor fi doar hale cu înălţimi care nu afectează aeroportul. Avem nevoie de minim 100 de hectare. Am discutat deja cu primarul din Luna, are terenul şi a fost de acord. La fel ca la extinderea Tetarom I, vom face acolo un incubator de afaceri şi un parc tehnologic. E o necesitate acest parc industrial şi sperăm ca, în acest fel, să scoatem Câmpia Turzii din categoria zonelor monoindustriale", a explicat Tişe.
O măsură imediată de ajutorare a viitorilor disponibilizaţi de la Mechel va fi luată de AJOFM, care va instala în următoarele două săptămâni patru aşa-zişi "funcţionari electronici" (terminale electronice, de la care doritorii se pot informa asupra locurilor de muncă disponibile pe piaţă) în incinta fabricii din Câmpia Turzii. Potrivit directorului executiv al AJOFM, Daniel Don, angajaţii Mechel se vor putea informa, în acest fel, despre locurile de muncă disponibile în judeţele Cluj şi Alba. Deputatul PDL Petru Călian a afirmat că pretenţia Mechel de a fi scutită de la plata CAS în schimbul renunţării la concedierea colectivă este inadmisibilă, deoarece ar fi interpretată de organismele europene drept un ajutor de stat şi ar duce la sancţionarea României.