Tentativă de viol asupra unei tinere de 19 ani

Tentativă de viol asupra unei tinere de 19 ani
Victima: “A încercat să mă tragă într-o vale. N-a reuşit, dar m-a bătut şi mi-a luat banii şi ţigările”.

Miercuri seară în jurul orelor 22.00, Alexandra, o tânără în vârstă de 19 ani din localitatea clujeană Borşa, a ieşit până în sat să-şi cumpere ţigări de la magazinul sătesc, situat pe strada Viilor.

Ajunsă acolo, fata şi-a procurat ţigările, după a luat-o pe uliţă către casă. Povesteşte, încă şocată de eveniment, tânăra: "La un moment dat, când am ajuns lângă o râpă, m-am trezit atacată de fiul patroanei magazinului de unde tocmai îmi cumpărasem ţigările, un băiat de vreo 18-19 ani, care-mi face ochi dulci de multă vreme. Era beat şi a început să tragă de mine ca să mă ducă în vale şi să mă violeze. Din păcate era noapte şi nimeni nu a văzut scena, aşa că am hotărât să mă apăr singură. El, însă, turbat că nu-i reuşeşte planul m-a pocnit cu pumnul, puternic, în zona capului şi umărului. Însă din fericire pentru mine s-a speriat când a văzut cum îmi ţâşneşte sângele şi a fugit, dar nu înainte de a-mi lua pachetul de ţigări şi restul de 36 de lei de la bancnota de 50 pe care o aveam când mi-am luat ţigările".

Cu sângele şiroind, Alexandra a sunat de urgenţă la numărul de urgenţă 112 şi în scurt timp la faţa locului şi-au făcut apariţia două echipaje de poliţie, unul din Bonţida, comuna învecinată, şi unul din Borşa. La rândul lor, poliţiştii au dat telefon la Serviciul de Ambulanţă din Cluj, fata fiind transportată în scurt timp cu o ambulanţă la Unitatea de Primire a Urgenţelor. Acolo i s-au acordat primele îngrijiri, iar mai târziu a fost dusă la Clinica de Radiologie pentru efectuarea unei examinări tomografice.

Astăzi (n.r. - joi, 23 aprilie) medicii legişti de la Cluj-Napoca i-au eliberat Alexandrei un certificat medico-legal prin care îi recomandă fetei 3 zile de îngrijiri pentru loviturile încasate. Exclamă, supărată, victima, înainte să se îndrepte spre autogară, de unde urma să ia autobuzul de întoarcere în sat: "Tomai am fost sunată de către poliţie, care mă aşteaptă să fac plângerea penală împotriva celui care m-a atacat. I-am tot spus în ultima vreme - lui şi mamei sale - să mă lase în pace, dar văd că nu s-a potolit. Acum va trebui să suporte hotărârile legii şi să plătească..."

Comenteaza