Tensiuni tot mai mari între Rusia și NATO. Ce a declarat purtătorul de cuvânt de la Kremlin

Tensiuni tot mai mari între Rusia și NATO. Ce a declarat purtătorul de cuvânt de la Kremlin
| Foto: g4media.ro

Conflictul militar declanșat de Rusia în Ucraina i-a pus în gardă pe șefii NATO. Oficialii de la Moscova n-au ezitat, de-a lungul timpului, să amenințe cu perspectiva unui război la scară mondială.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că unele ţări NATO sunt implicate în războiul din Ucraina şi că alianţa militară îşi extinde infrastructura militară spre graniţele Rusiei, potrivit Sky News.

,,De fapt, NATO continuă să îşi demonstreze esenţa, deoarece NATO a fost concepută ca o alianţă, configurată, creată şi gestionată de Statele Unite ca un instrument de confruntare, în primul rând pe continentul european", a declarat Peskov, relevă sursa citată.

,,NATO continuă să îşi îndeplinească funcţiile în acest sens, care, totuşi, nu contribuie în niciun fel la securitatea, predictibilitatea şi stabilitatea pe continent, ci dimpotrivă - reprezintă un factor destabilizator", a continuat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Occidentul respinge această versiune, spunând că NATO este o alianţă defensivă, care ajută Ucraina să lupte pentru supravieţuirea sa în faţa agresiunii ruseşti şi că a furnizat Kievului arme avansate, pregătire şi informaţii, notează Reuters. Anterior, ministrul adjunct de externe al Rusiei, Alexander Grusko, a declarat, potrivit agenţiei Reuters, că relaţiile dintre Moscova şi NATO se înrăutăţesc, însă Rusia nu are în plan să intre într-un conflict cu o ţară NATO.

Toate căile de dialog dintre Moscova şi Alianţa Nord-Atlantică au fost aduse la un nivel „critic zero” de către Washington şi Bruxelles, a mai declarat Grushko. ,,Este blocul militar pregătit pentru un conflict deschis cu Rusia? Trebuie să întrebaţi înşişi membrii NATO. În orice caz, noi nu avem astfel de intenţii în ceea ce priveşte ţările membre ale alianţei", a adăugat acesta.

Vladimir Putin a declarat în februarie că un conflict direct între Rusia şi NATO ar însemna că planeta se află la un pas de cel de-al treilea război mondial. La sfârşitul lunii martie, el a respins acuzaţiile conform cărora Rusia ar avea în plan să atace ţările NATO, catalogând aceste informaţii ca fiind ,,o prostie menită să intimideze populaţiile ţărilor europene”.

Comenteaza