Tânărul care a provocat haos pe străzile din Cluj-Napoca cu o mașină furată a fost reținut
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 10:50
- Eveniment
- Ascultă știrea
Tânărul de 25 de ani, din comuna Cămărașu, care ar fi sustras un autoturism și ar fi provocat mai multe incidente în trafic, luni, 24 august, a fost reținut de polițiști.
Potrivit unui update transmis de IPJ Cluj, „în baza probatoriului administrat, la data de 24 august a.c., față de tânărul de 25 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore”.
Acesta este cercetat în urma incidentului în care ar fi sustras un autoturism lăsat cu cheia în contact, pe strada Parcul Feroviarilor din Cluj-Napoca, după care ar fi condus mașina fără să dețină permis de conducere.
În timpul urmăririi, autoturismul a acroșat un gard, a intrat în coliziune cu două mașini aflate la semafor și a fost proiectat într-un stâlp. Ulterior, șoferul ar fi acroșat o femeie de 52 de ani aflată pe trotuar, după care a abandonat autoturismul și a fugit. Tânărul a fost prins după aproximativ 150 de metri, cu sprijinul unor cetățeni.
Testările efectuate de polițiști pentru alcool și substanțe psihoactive au avut rezultate negative.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, în cadrul dosarului penal în care sunt vizate infracțiuni precum furtul în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, vătămarea corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Tânărul beneficiază, pe parcursul întregului proces penal, de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.











