Tânăr din Cluj, cercetat de polițiști. L-au prins drogat la volanul unei mașini neînmatriculate

Tânăr din Cluj, cercetat de polițiști. L-au prins drogat la volanul unei mașini neînmatriculate

Un clujean este cercetat de polițiști pentru punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat şi conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Miercuri, în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin au oprit, în cadrul activităților de control, un autoturism condus pe strada Piața Republicii (Drumul Național 1 – European 60), de un tânăr de 29 de ani, din Huedin.

Verificările derulate au condus la stabilirea faptului că numere de circulație provizorii ale autoturismului erau expirate.

De asemenea, testarea cu aparatul drugtest a conducătorului auto a indicat prezența substanțelor interzise (amfetamină), acesta fiind ulterior condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Comenteaza