Update Tânăr de 25 de ani, lovit mortal de tren în apropiere de Apahida
- Scris de Nicu Mitrea
- 03 Iul 2024, 14:35
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un bărbat a fost lovit de un tren în apropierea localității Câmpenești. Victima a decedat pe loc.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în urmă cu puține momente în apropierea localității Câmpenești, unde un bărbat a fost lovit de tren.
"Ajunse la fața locului, forțele noastre au găsit victima care prezenta leziuni incompatibile cu viața", a transmis ISU Cluj.
La misiune au luat parte pompierii de la Punctul de Lucru Jucu, respectiv o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă de la Cluj-Napoca.
Un caz asemenător a avut loc, în data de 29 iunie 2024, în zona podului IRA din municipiul Cluj-Napoca, unde un bărbat a decedat după ce a fost lovit de un tren care circula pe ruta Cluj-Napoca - Bistrița-Năsăud.
UPDATE: Potrivit ISU Cluj, victima avea aproximativ 25 de ani.
UPDATE 2: La data de 3 iulie a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr ar fi fost accidentat de un tren care circula pe relația Cluj-Oradea, în apropierea localității Câmpenești.
"În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările în care a avut loc evenimentul, precum și identitatea persoanei", a transmis IPJ Cluj.