Tânăr de 19 ani, dispărut de acasă. L-aţi văzut?

Tânăr de 19 ani, dispărut de acasă. L-aţi văzut?
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj anunţă dispariţia unui tânăr de 19 ani din Aiton. Persoanele care pot furniza orice informaţii despre acesta sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!

Adolescentul, Kercso Norbert, a plecat voluntar de la domiciliul său din localitatea Aiton sâmbăta trecută, în data de 28 iunie, şi nu s-a mai întors.

Tânărul are înălţimea de 1,80, greutatea de 70 kg, constituţia fizică atletică, faţa ovală, ochii căprui, nasul drept, părul castaniu, tuns scurt, un tatuaj pe antebraţul mâinii drepte şi mersul normal. 

La data dispariţiei purta pantaloni scurţi de culoare maro, un tricou de culoare închisă, o haină cu glugă de culoare gri şi tenişi albaştri.

Comenteaza