Suspectul crimei din Mărgău se declară nevinovat

Suspectul crimei din Mărgău se declară nevinovat
Adrian Iosif Mîţ, suspectat că şi-a ucis soţia cu bestialitate, rămâne după gratii. Curtea de Apel Cluj i-a respins ieri recursul la măsura arestării preventive dispusă de Tribunalul Cluj.

Mîţ a declarat în faţa judecătorilor că nu este vinovat de uciderea soţiei sale şi s-a plâns de comportamentul acesteia. "Ea obişnuia să consume alcool, iar în ultimii doi ani situaţia a devenit tot mai gravă", a spus suspectul, care a adăugat că a găsit-o pe soţia sa căzută în curte în noaptea de 3 spre 4 ianuarie, anul curent: "Am vrut să chem Ambulanţa, dar ea a refuzat şi m-a înjurat". Crima din Mărgău a fost şocantă, spun oamenii legii. În noaptea de 3 spre 4 ianuarie Lucica Mîţ a decedat în urma mai multor lovituri primite cu o ţepuşă de oţel folosită la manevrarea buştenilor. Bărbatul a declarat în faţa instanţei că anul trecut a dus-o pe soţia sa la dezalcoolizare şi la psihiatrie, însă aceasta nu a renunţat la viciu. Totodată, Adrian Iosif Mîţ a spus că femeia obişnuia să lipsească de acasă, tot din cauza alcoolului.

Pe de altă parte, procurorul de caz a invocat în faţa magistraţilor Curţii de Apel Cluj gravitatea faptei de care bărbatul este acuzat şi a cerut menţinerea arestării preventive. "Fapta pe care el a comis-o se pedepseşte cu până la 20 de ani de închisoare", a spus procurorul, adăugând că victima a fost şi rămâne mama copiilor lui Mîţ. Suspectul avea cu femeia pe care ar fi ucis-o doi copii. Curtea de Apel a respins recursul lui Mîţ, care va rămâne după gratii. Adrian Iosif Mîţ a fost reţinut în 4 ianuarie, după ce vecinii au alertat poliţiştii. A doua zi Tribunalul Cluj a emis pe numele acestuia mandat de arestare pentru 29 de zile sub acuzaţia de omor calificat.

 

Comenteaza