Surpriză la un control rutier în Cluj: polițiștii au găsit un „pliculeț” suspect în mașina unui tânăr
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:04
- Eveniment
- Ascultă știrea
Polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al municipiului Gherla au descoperit substanțe interzise asupra unui tânăr șofer oprit în trafic, duminică după-amiază, 8 martie.
Potrivit informațiilor transmise de oamenii legii, autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 25 de ani a fost oprit pentru control pe strada Libertății din municipiul Gherla.
Șoferul a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative în ambele cazuri, conform Gherlainfo.
În urma verificărilor efectuate asupra autoturismului, polițiștii au descoperit un plic de mici dimensiuni care conținea substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv.
Plicul a fost ridicat de către polițiști pentru continuarea cercetărilor și stabilirea cu exactitate a naturii substanței.


