Statul ar putea plăti părinţii ca să stea acasă până la încheierea anului şcolar

Statul ar putea plăti părinţii ca să stea acasă până la încheierea anului şcolar
| Foto: psnews.ro

Zile libere pentru părinţi pe toată durata anului şcolar, prevede un amendament depus la OUG care prelungeşte perioada de plată a părinţilor care supraveghează acasă copiii. Momentan, părinţii sunt plătiţi dacă stau acasă doar pe perioada stării de urgenţă. Modificarea la OUG va intra la vot în Camera Deputaţilor, cameră decizională.

Părinţii vor răsufla uşuraţi pe toată durata anului şcolar, dacă proiectul de lege va fi votat de Camera Deputaţilor şi promulgat de preşedinte. Pentru că şcolile nu se vor deschide prea curând, senatorii au decis ca părinţii să aibă zile libere plătite până la sfârşitul anului şcolar, respectiv 12 iunie 2020.

Legea actuală prevede că indemnizaţia acordată pentru fiecare zi liberă este de 75% din salariul de bază, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut.

O soluţie mai rapidă ar putea veni în acest sens din partea Guvernului printr-o nouă ordonanţă de urgenţă, ne-a declarat deputatul Marian Cucşă (ALDE), iniţiatorul legii iniţiale privind acordarea de zile libere pentru părinţi când se închid şcolile, scrie Mediafax.

Comenteaza