Statuia lui Matei Corvin, dezvelită în această dimineaţă GALERIE FOTO
- Scris de Mihai Prodan
- 29 Noi 2010, 14:06
- Eveniment
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Grupul statuar Matei Corvin din Piaţa Unirii a fost dezvelit în această dimineaţă.
Muncitorii efectuează în prezent ultimele retuşuri la statuie dar şi la ultimii metri pătraţi de pavaj din Piaţa Unirii.
În zonă se află în prezent aproximativ 30 de muncitori, care lucrează la tratarea pietrelor soclului statuii lui Matei Crovin şi la montarea dalelor de granit. Între aceştia, şi sculptorul - restaurator Nagy Beniamin, a cărui echipă s-a ocupat de restaurarea soclului din piatră al statuii. "Am fost în permanenţă aproximativ zece oameni pe şantier,în fiecare ziu, acum facem ultimele lucrări, tratăm piatra cu soluţie de integrare cromatică", i-a spus acesta reporterului ziuadecj.ro. El a precizat că. în schimb, condiţiile meteorologice de aplicare a tratamentului pe piatra soclului nu sunt cele mai bune, din cauza temperaturii reduse şi a umezelii ridicate. "E cam greu acum s-o aplicăm din cauza condiţiilor de afară. Materialul s-a întărit, dar oricum culoarea se va schimba în timp", a spus acesta. De menţionat, potrivit lui Nagy demontarea soclului a avut loc încă din primăvară, însă ulterior, "câteva luni bune", lucrările au stagnat din cauză că "nu se ştia cum va fi fundaţia", cu referire la faptul că multe dintre pietre, din cauza erodării, nu se mai potriveau în noul soclu.

Comenteaza