Stat Islamic a revendicat atacul din Marsilia, în urma căruia două persoane au fost ucise

Stat Islamic a revendicat atacul din Marsilia, în urma căruia două persoane au fost ucise
Organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat, duminică, atacul care a avut loc în gara Saint Charles din oraşul francez Marsilia, în urma căruia două femei au fost ucise, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Un individ înarmat cu un cuţit a atacat cele două femei, în vârstă de 17 şi 20 de ani, înainte de a fi împuşcat mortal de către un militar.

Două surse din cadrul poliţiei au precizat că una dintre victime are gâtul secţionat, iar cealaltă a fost înjunghiată în piept şi în stomac. Potrivit aceloraşi surse, atacatorul ar fi strigat "Allahu Akbar" ("Dumnezeu e mare") în timpul incidentului.

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat responsabilitatea comiterii atacului, prin intermediul propriei agenţii de presă, Amaq.

"Am reuşit până acum să evităm astfel de incidente dramatice (la Marsilia). Cred că a fost un atac terorist, iar individul care a fost ucis pare să fi avut mai multe documente de identitate", a spus primarul Marsiliei, Jean-Claude Gaudin.

Ministrul francez de Interne, Gerard Collomb, a declarat că ipoteza unui atac de tip terorist este cea mai probabilă, dar că nu poate fi confirmată în această fază a investigaţiei.

 

Comenteaza