"Spider-Man" de Cluj. Unde s-a încumetat să urce FOTO/VIDEO
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Feb 2017, 12:00
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un tânăr amator de senzaţii tari s-a filmat ieri în timp ce urca pe cablurile de oțel ale podului care susține conducta de apă a municipiului Dej.
Potrivit dej24.ro, fără echipament de protecție, însă dornic de cât mai multă adrenalină, un tânăr din Dej s-a încumetat duminică, 12 februarie, să își testeze abilitățile de „Spider-Man" pe podul care susține conducta de apă a orașului, cea care traversează râul Someș. După câteva minute de cățărare, a ajuns în vârf, la o înălțime de aproximativ 10-15 metri. Tânărul, a cărui iniţiativă putea să se încheie tragic, nu a uitat să ia cu el telefonul mobil, pe care l-a utilizat pentru a-și face publică nebunia, pe Facebook.
După ce a rămas câteva minute cocoţat la peste 10 m înălțime, preocupat să se filmeze din cât mai multe unghiuri, tânărul a reușit să revină pe pământ în siguranță.