Spărgător de maşini, prins în tren. Fugea cu bunurile sustrase acasă

Spărgător de maşini, prins în tren. Fugea cu bunurile sustrase acasă
Un bărbat bănuit de furt a fost prins de poliţiştii clujeni într-un tren, la câteva ore de la comiterea faptei.

Furtul a fost sesizat oamenilor legii de victima sa, o gherleancă de 34 de ani, care a relatat că în noaptea de 26 spre 27 iunie i-ar fi fost sustrase mai multe bunuri, printre care şi o bicicletă, din autoturismul parcat pe strada George Coşbuc din Gherla. Femeia a reclamat un prejudiciu de circa 700 de lei.

Bărbatul bănuit de comiterea faptei, un ieşean de 33 de ani, a fost depistat de poliţişti în trenul care circula pe ruta Bistriţa Nord - Cluj-Napoca, în apropierea staţiei CF Bonţida, la câteva ore de la comiterea faptei.

Acesta avea asupra sa o bicicletă a cărui provenienţă nu o putea justifica, iar în urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că este cea reclamată ca sustrasă. Bunul a fost ridicat şi restituit persoanei vătămate.

Cercetările continuă pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, precum şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bărbatului.

Comenteaza