Șofer de autobuz din Cluj-Napoca, amendat și lăsat fără permis. Ce ilegalitate a comis

Șofer de autobuz din Cluj-Napoca, amendat și lăsat fără permis. Ce ilegalitate a comis

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj s-au autosesizat după apariția pe o platformă de socializare a unor imagini în care șoferul unui mijloc de transport în comun din Cluj-Napoca efectua o depășire neregulamentară peste marcajul longitudinal continuu.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Incidentul, devenit viral în cursul zilei de 19 mai, a intrat imediat în atenția polițiștilor din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca, care au demarat verificări pentru identificarea conducătorului auto și luarea măsurilor legale.

În urma cercetărilor, șoferul a fost identificat ca fiind un bărbat de 52 de ani din Florești.

Acesta a fost sancționat contravențional conform prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare.

Polițiștii i-au aplicat o amendă în valoare de 1.215 lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 60 de zile.

Etichete
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .