Situație bizară la o secție de votare din Cluj: Un bărbat a intrat în cabina de vot cu familia, cu acordul președintelui secției

Situație bizară la o secție de votare din Cluj: Un bărbat a intrat în cabina de vot cu familia, cu acordul președintelui secției
ilustrativ | Foto: alba24.ro

Potrivit unui comunicat emis de Comandamentul Operațional Județean Cluj, care monitorizează activitățile structurilor MAI în context electoral, procesul de votare în județul Cluj s-a desfășurat fără incidente majore până la ora 17:00.

Totuși, în jurul orei 14:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au demarat verificări la secția de votare din localitatea Recea Cristur, ca urmare a unei sesizări. Conform informațiilor, un bărbat ar fi intrat în cabina de vot împreună cu alte două persoane, oferindu-le asistență în exercitarea dreptului de vot.

După efectuarea verificărilor, s-a stabilit că bărbatul, în vârstă de 67 de ani, din comuna Recea Cristur, a intrat în cabina de vot însoțindu-și fiul și ulterior soția, pentru a-i ajuta să voteze.

Acțiunea a fost realizată cu acordul președintelui secției de votare, iar Biroul Electoral Județean a fost informat despre situație pentru a analiza și a lua măsurile legale necesare.

Comenteaza