Sfâșietor. O fetiță de doar 10 ani a murit după ce a fost lovită de mașină

Sfâșietor. O fetiță de doar 10 ani a murit după ce a fost lovită de mașină

O fetiţă în vârstă de 10 ani din localitatea vâlceană Vaideeni, care traversa strada neregulamentar, a fost lovită duminică de o maşină, pe DN 7, în localitatea Racoviţa, aceasta decedând la spital.

Potrivit IPJ Vâlcea, maşina condusă de un bărbat de 54 de ani din Cisnădie ar fi acroşat copilul, în timp ce acesta era angajat în traversarea străzii.

Din primele date rezultă că fetiţa traversa strada neregulamentar.

Copilul a fost dus la spital, ulterior fiind anunţat decesul acestuia. Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea condiţiilor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Traficul a fost blocat total în zonă. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Comenteaza